Țara Dornelor, îmbrăcată în legendă
Dacă te întrebi cum a luat naștere denumirea “Țara Dornelor”, trebuie să pătrunzi în taina legendei locale. Legenda spune că aceste meleaguri și-au primit numele de la o poveste de dragoste pierdută în vremuri demult apuse, cu protagonistul său fiind nimeni altul decât Dragoș Vodă, cunoscut drept „descălecătorul Moldovei”. Cum fiecare legendă își poartă valoarea dată de povestitorii săi și pentru că aceasta este frumusețea informațiilor transmise prin viu grai, povestea are multiple variante, însă esența ei rămâne nealterată.
Se povestește că, trecând din Maramureș, Dragoș a poposit o perioadă în Iacobeni. Pasionat de vânătoare, norocul îl însoțea în fiecare colț al pădurilor pe care le străbătea, iar o întâmplare neașteptată avea să îi schimbe destinul, dar și denumirea acestor meleaguri. În timpul unei vânători pe muntele Oușoru, a rănit o căprioară și, în urmărirea ei, a cunoscut o fată de o frumusețe răpitoare, numită Dorina, de care s-a îndragostit. Astfel, decide să mai zăboveacă prin aceste locuri. Într-o zi, pleacă la vânătoare, lăsându-i iubitei sale cuvânt de așteptare cu pâine caldă.
Pe când se întoarce Dragoș la căsuța (vatra) de pe malul apei Dorinei, află că aceasta a plecat cu șirul de oi spre Muntele Călimani. Hotărât să o găsească, Dragoș pornește în căutarea ei. În pădure, zărește o căprioară și pornește într-o cursă frenetică, trăgând mai multe săgeți fără succes. Căprioara epuizată se oprește la un izvor, adăpostită de un copac masiv. Voievodul, profitând de clipa favorabilă, își pregătește arcul și trage. Un țipăt de durere răsună în pădure, dar căprioara fuge nevătămată. Dragoș își dă seama că a lovit altceva și se apropie de copac, găsind-o pe Dorina ucisă de săgeata lui necruțătoare. Astfel, mergând pe urma șirului Dorinei (prin Șaru Dornei), Dragoș ar fi trăit cea mai neagră (Neagra Șarului) zi. În amărăciunea sa, Dragoș îi ridică un mormânt Dorinei chiar în locul tragediei, botează locul Vatra Dorinei, cunoscută astăzi sub denumirea de Vatra Dornei și dă numele ei râului pe malul căruia se afla casa tinerei.
Astfel, toponimia locală devine o amintire plină de sensibilitate, reînviind în memoria colectivă povestea dintre Dragoș și Dorina.
Istoria
Țara Dornelor se descoperă adânc în pădurile de foioase, pe crestele luminoase ale munților înalți ce par să atingă cerul. Ea își păstrează istoria și tradițiile în drumurile bătătorite de oamenii vrednici ai locului, în umbra zidurilor istorice ce mărturisesc despre trecutul plin de demnitate.
Unitățile de cazare, primitoare și pline de căldură își întâmpină oaspeții cu drag. Înăuntru, bisericile cu ziduri groase și solemne păstrează taina credinței, în timp ce conversațiile cu bătrânii cu chipul încălzit de soare și jocurile copiilor locului dezvăluie pulsul vieții din comunitatea noastră.
Istoria Țării Dornelor, se conturează la nivel de legendă începând cu secolul al XIV-lea și este legată de Dragoș, cunoscut sub numele de Descălecătorul Moldovei, într-o versiune asociată cu tradiția orală și cronicile moldovenești despre întemeieriea Țării Moldovei.
Tradiții și obiceiuri
Țara Dornelor păstrează vie, chiar și în prezent, tradițiile și obiceiurile transmise cu grijă din generație în generație. Unele dintre acestea s-au pierdut, altele dăinuiesc din timpuri vechi, prea puțin alterate. Fiecare obicei, fiecare tradiție reprezintă fragmente dintr-o lume veche și, mai presus de toate, autentică pe care o vedem și astăzi.
Fiecare dintre localitățile care alcătuiesc Țara Dornelor adăpostesc o poveste distinctă, o identitate unică și chiar propriul ritm al modului de a trăi.
Frumusețea Țării Dornelor rezidă în atenția cu care locuitorii își păstrează legătura cu rădăcinile lor, iar obiceiurile și tradițiile devin o poartă către trecutul strămoșilor care au contribuit la conturarea prezentului în acest colț de țară, învățându-ne cum trăiau și înțelegeau viața. În Țara Dornelor, tradițiile și obiceriurile reprezintă parte din chintesența a tot ce are mai frumos de oferit Țara Dornelor, fiind o plăcere de a le descoperi atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.
Pe meleagurile din Țara Dornelor, Crăciunul este unul una dintre cele mai așteptate sărbători din an, marcându-se printr-o serie de ritualuri spectaculoase. Aceste tradiții au rolul de a aduce belșug, sănătate și vitalitate, întruchipând bucuria și unitatea comunității în această sărbătoare festivă.
În perioada premergătoare Crăciunului, practicile rituale simbolizează în mod metaforic un nou început, înglobând atât obiceiuri creștine, cât și precreștine. Tâierea porcului, purtarea măștilor și jocul, preăgtirea alimentelor, usturoiului la geam de Sfântul Andrei pentru a ține spiritele rele la distanță – acestea dar nu numai, ilustrează fondul precreştin al sărbătorilor de iarnă.
Parte din spiritualitatea locului, Crăciunul înglobează tradiții și obiceiuri care marchează viața localnicilor. Astfel, există numeroase activități dedicate acestei perioade deosebite:
Colindatul
O tradiție importantă în Țara Dornelor este colindatul. Grupuri de copii sau tineri merg din casă în casă, colindând și aducând urări de sănătate, prosperitate și bucurie. Colindătorii erau, pe vremuri, răsplătiți cu colaci, nuci, mere sau alte daruri tradiționale.
Mascații
În unele sate, există tradiția “Mascaților” sau Benzilor. Bărbații și femeile se îmbracă în costume speciale, adesea înfricoșătoare, și colindă casele sătenilor. Aceștia își interpretează rolurile în mod dramatic, aducând veselie în comunitate.
Dansurile tradiționale
Sărbătorile de iarnă în Țara Dornelor sunt adesea marcate de dansuri tradiționale locale. Comunitatea se adună pentru a dansa în costume tradiționale, subliniind astfel bogata moștenire culturală a regiunii.
Sărbătoare Paștelui poartă o mare greutate atât în Bucovina, cât și în Țara Dornelor. Duminica Floriilor, cunoscută și sub numele de Duminica Stâlpărilor, marchează începutul sărbătorii Paștelui. Credința populară spune că semnele și evenimentele din această zi pot oferi indicii pentru întregul an ce va urma. O vreme frumoasă în Duminica Floriilor prevestește un sezon prosper și roditor, iar apariția broaștelor în această zi este considerată un semn al unei veri plăcute.
Duminica Floriilor
În această zi de sărbătoare, ramurile de sălcii sunt sfințite și aduse acasă, unde sunt așezate la icoane, simbolizând bunăstarea în gospodărie. Aceste crenguțele sunt, de asemenea, așezate și pe crengile copacilor fructiferi sau în apropierea stupilor de albine.
Vinerea Mare
În Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă, ouăle sunt încondeiate, iar în această zi nu se coace și nu se seamănă nimic.
Noaptea de Paște
În noaptea de Paște, bucovinenii din Țara Dornelor își deschid inimile către ceruri și își formulează dorințele pentru noul an. Cu toate acestea, pe drumul către Înviere, trebuie să fie cu mare atenție, deoarece se crede că cineva care cade în această noapte va avea ghinion tot anul.
Ziua de Paște
În ziua de Paște, întreaga familie se spală cu apă proaspătă, în care adaugă un bănuț de argint și un ou roșu. Se spune că această practică aduce puritate și prosperitate, asimilând argintul cu bogăția, roșul oului cu sănătatea și bucuria. Apoi, se consumă anafura sfințită de către preot la slujba de Înviere.
Împodobirea țesăturilor prin cusături este un meșteșug cunoscut încă din Antichitate, iar în Țara Dornelor, purtarea portului popular subliniază mândria locală. Portul popular din Țara Dornelor este bogat în culori și motive tradiționale, fiecare având o semnificație aparte. La nivelul localităților din Țara Dornelor sunt prezente simboluri specifice care vorbesc despre spiritul locului. Aceste detalii nu doar înfrumusețează îmbrăcămintea, ci și păstrează vii tradițiile și istoria comunităților.
În prezent, este încă obișnuit să vezi localnici îmbrăcați în portul popular în zilele de sărbătoare, fie că este moștenit din generație în generație, fie confecționat recent. Acest obicei reprezintă un semn al respectului față de tradiție și identitate culturală.
În Țara Dornelor se organizează numeroase evenimente dedicate tradițiilor și obiceiurilor locale, reprezentând o celebrare a patrimoniului cultural. Aceste festivaluri contribuie la promovarea și conservarea moștenirii culturale unice a regiunii.
Muzeul Etnografic din Vatra Dornei reprezintă locul de întâlnire pentru șezătoarea care are loc în fiecare sâmbătă, începând cu 13:00. Prin aceste șezători, se revitalizează moștenirea culturală a zonei și se transmite generațiilor viitoare. Astfel,tradițiile sunt păstrate vii prin meșteșugul cusutului de ii, încondeierii ouălor și alte activități tradiționale.
Artizanele care se adună la șezătoare au învățat să coasă ii de la mamele și bunicile lor, iar unele dintre ele încă păstrează cu sfințenie modele cusute pe pânză pentru a conserva tiparele vechi. De la modele colorate la nuanțe sobre, toate aceste detalii sunt alese cu grijă în funcție de zona din Țara Dornelor pe care o reprezintă. Astfel, fiecare ie și cămașă reflectă mândria locală și tradițiile adânc înrădăcinate în spiritul locului.
În paralel, meșteșugul încondeierii ouălor se transformă într-o formă rafinată de artă, în care atenția la detalii și răbdarea se împletesc armonios pentru a crea simboluri de o frumusețe aparte, reprezentative pentru Țara Dornelor. Cu precădere în perioada premergătoare Sărbătorii Pascale, în șezătoare se așterne o atmosferă plină de creativitate, în care unele dintre doamne se concentrează exclusiv pe încondeierea ouălor.
Tot în cadrul șezătorii, într-un stil modern, sunt create bijuterii din perle sau alte materiale reprezentative, unele chiar cu modele tradiționale. Aceste creații combină meșteșugul tradițional cu influențe moderne, oferind artei populare un suflu proaspăt și o reinterpretare contemporană. Fiecare piesă spune o poveste, păstrând vie moștenirea culturală în forme noi și creative.
Oameni de seamă ai Țării Dornelor
1824-1909
Oraşul-staţiune Vatra Dornei datorează o mare parte din dezvoltarea şi recunoaşterea sa pe plan extern inimosului primar Vasile Deac, cel care în timpul cât a condus oraşul (1875-1902), şi-a rupt opincile pe la Curtea Imperială de la Viena şi a reuşit să promoveze construcţia ori să ridice aici o serie de edificii măreţe din fondurile localităţii, ale Ducatului, Fondului Bisericesc ori din alte surse, adevărate valori arhitecturale ce fac parte din emblematica dorneană şi astăzi: Biserica Catolică (1895), Hotelul Balnear I şi II (1895), Stabilimentul Balnear (1896), Palatul Comunal (1897), Cazinoul (1899), Clădirea Izvorului Santinela (1899), Palatul Naţional Român (1901). Tot el a înfiinţat primul Muzeu de arheologie şi etnografie situat la parterul Primăriei (1898); a fost primarul care a luptat din greu ca drumul de fier să ajungă la Dorna, a introdus iluminatul stradal în oraş la 1877, când primele 30 de felinare ardeau pe străzile localităţii şi a fost primarul analfabet care a adus lumina cărţii în obştea satelor, construind şcoala din Moroşeni Şar (1885), Rusca (1895), Şcoala Obştească Comunală Dorna Vatra (1897), Argestru (1889).
“Vasile, fiul lui Pentelei Deac, s-a născut în 10 aprilie 1824 în comuna Vatra Dornei şi anii copilăriei i-a petrecut mai mult prin munţi, păscând oile şi doinind din trişcă. Îi plăcea să meargă între bătrânii satului şi să asculte sfaturile lor, iar ei – nu o dată au avut prilej să vadă că, deşi era tânăr, totuşi avea minte coaptă şi voinţă tare şi hotărâtă.”
(…) “Vasile Deac a fost şi e gospodar de frunte, căci a muncit tare mult şi din greu. De la munca cu barda i s-a zbârcit, bunăoară, un deget. El a fost harnic şi tare cruţător şi de nici un lucru nu s-a ruşinat; el a fost cel dintâi care şi-a gunoit fâneţele cu gunoi din târg. Văzând, apoi, dornenii că Deac, cu cât mai mult gunoi pune pe fânaţe, cu atâta mai mult fân strânge, au început şi ei a merge după pilda lui. În chipul acesta, Deac, cu muncă dreaptă şi cinstită, şi-a făcut o avere tare frumoasă, căci, cum am zis, el îi tare cruţător, dară nicidecum zgârcit”.
Cu timpul, mandatarii s-au căsuit şi a venit legea împărătească care spunea că toate comunele au să se cârmuiască singure, alegându-şi la cârmă câte un comitet comunal, câte un primar şi câte doi adjuncţi. Votat ca membru al comitetului comunal Vatra Dornei, încă de la întâia alegere de comitet, Deac n-a voit se fie primar, ci a rugat ca să se aleagă primar un om mai bătrân, iar el a rămas sfetnic în comitetul sătesc (până în anul 1875 când a fost desemnat primar – n.n)”.
“În anul 1875, Vatra Dornei nu mai era sat, ci târg şi nou alesul comitet comunal de acolo era în mare încurcală, fiindcă nu avea nici un om potrivit de primar, iar de Vasile Deac ştiau toţi cum că nu vrea să fie primar. În ziua alegerii primarului, căpitanul (prefectul – n.n.) vine la Vatra Dornei, cheamă pe nou alesul comitet şi începe a-i spune că ar fi bine să se aleagă primar un om care ştie carte, pentru că Vatra Dornei îi acuma, târg şi un om fără carte n-ar putea cârmui o comună ca aceasta. Toţi cărturarii din noul comitet comunal au spus, la vorba căpitanului „amin” numai Vasile Deac a zis fără sfială „nu”, deşi el a fost şi este om fără carte. Întrebându-l, apoi, căpitanul pe Deac cine socoate că ar fi mai bun de primar, Deac a răspuns: Eu socot că eu aş fi mai bun! Şi ştiţi ce s-a întâmplat după răspunsul acesta? Toţi cărturarii din comitet au strigat: „Da, dacă Deac primeşte se fie primar, apoi el îi cel mai bun!”. Căpitanul, de ciudă, n-a mai făcut nici o alegere, în ziua aceea, şi la a doua alegere n-a mai mers singur la Vatra Dornei, ci a trimis un comisar, care n-a putut împiedica voia alegătorilor şi aşa Vasile Deac a fost ales primar”.
“El nu ştie carte, fiind om din vremile vechi, însă prin inteligenţa lui şi spiritul său practic, ar bate pe mulţi ştiutori de carte. Toate socotelile comunei le ştie pe de rost, umblă în toate părţile ca să vadă prin sine însuşi nevoile satului, nu deschide punga comunei, decât pentru trebuinţe simţite şi s-a jurat să nu facă cât va fi el primar nici o datorie, căci cum îmi spunea el în limbajul său pitoresc „omul cu datorii, e ca sacul cel spart, torni în el şi nu-l mai umpli”. Acest om fără carte preţuieşte învăţătura şi mi se jeluia adeseori despre câte greutăţi întâmpină în conducerea comunei, din cauza neştiinţei sale. „Omul cu carte are patru ochi”, îmi spune el la un ospăţ dat de dânsul, pentru realegerea sa ca primar. Acest ţăran necult, ţinu o cuvântare pentru a cărei idei sănătoase şi frumos exprimate l-ar putea invidia mulţi oratori. El închină un pahar spre propăşirea învăţăturii, sfârşind cu următoarele memorabile cuvinte „în vremea mea era veacul întunericului, acuma e acel al luminii; pare că a fi rostit D-zeu de a doua oară cuvântul „să fie lumină – şi se făcu lumină”.
La numai doi ani de la prelungirea mandatului s-au asigurat resursele financiare pentru introducerea iluminatului public. Pe cele două artere principale ale aşezării s-au montat 30 de felinare de stradă. Peste râul Dorna s-a construit un pod modern, înlesnindu-se astfel accesul turiştilor şi bolnavilor veniţi la tratament spre clădirile balneare, iar în anul 1878, s-a deschis în centrul localităţii o nouă farmacie. La începutul anului 1880, administraţia locală a înaintat Ministerului de Interne o listă cu semnăturile populaţiei prin care se solicită acordarea statutului de oraş pentru târgul Vatra Dornei.
(…) “Pentru realizarea planurilor de construcţie a principalelor obiective edilitare, ce vor fi apoi mândria localităţii, a fost contactat arhitectul Peter Paul Brang (născut la Bucureşti 1852 – decedat la Viena 1925). El fost o adevărată comoară în acest domeniu, având numeroase proiecte realizate în cuprinsul imperiului austro-ungar.”
“ (…) Consultându-se cu arhitecți și oameni de știință recunoscuți în epocă, ajunge la concluzia că singura posibilitate de a forța dezvoltarea târgului concomitent cu stațiunea balneară este solicitarea unei audiențe la împăratul Franz Joseph (…) Deoarece primarul făcea parte din categoria oamenilor mari de virtute, care nu-şi pierd capul înaintea domnilor; după ce şi-a prezentat doleanţele cu tact şi cu răbdare, a şi concluzionat: „Apoi, mărite împărate, dacă Dumnezeu lucrează pentru noi şi ne dă apă tămăduitoare, de ce n-am fi vrednici să folosim binefacerea dumnezeiască pentru însănătoşirea celor mulţi şi suferinzi?”.
(…) “După încheierea audienţei, Vasile Deac a fost invitat la o masă împărătească, situaţie foarte rară în protocolul Curţii. Împăratul Franz Joseph a folosit acest prilej pentru a-i conferi primarului Vasile Deac o mare distincţie imperială şi anume Crucea de Argint cu Coroană, pentru merite deosebite. Era, de fapt, o recunoaştere a valorii sale de primar înţelept, întreprinzător şi cutezător”.
(…) Decesul acestui stâlp al comunităţii dornene este anunţat de ziarul Bukowinaer Post, în ediţia de duminică 29. August 1909 sub titlul: “Sinucidere la Dorna Watra /26.8.1909”
“Fostul primar şi cetăţean de onoare Vasile Deak, distins cu „Crucea de Argint cu Coroană pentru Merite” a decedat ieri (miercuri, 25.08.1909) în urma unui foc tras din arma sa de vânătoare. În al 86-lea an al vieţii, o suferinţă grea şi dureroasă l-a doborât şi l-a împins spre sinucidere. Aspiraţiile şi strădania lui Deac au transformat Dorna într-o staţiune balneară modernă chiar dacă proiectele sale au înfruntat multe piedici şi el nu a fost pe placul tuturor”.
– Fragmente preluate din articolul semnat de scriitorul dornean Paul Braşcanu
1894-1972
Ion Luca, dramaturg și personalitate de marcă a literaturii române s-a născut la Roman, într-o familie cu tradiție intelectuală, ca ulterior Vatra Dornei să-i devină casă.
A învățat să stăpânească cu ușurință limbi precum latina, greaca, ebraica, franceza, engleza, germana, spaniola, rusa și italiana.
În 1920, Ion Luca obține doctoratul în Filosofie și Teologie, iar în anul următor, doctoratul în Drept, ambele cu distincția magna cum laude. După câțiva ani dedicați carierei didactice, a fost deputat în Parlamentul Românesc, dar și-a dat seama că aceste activități nu îi aduc satisfacție, așa că s-a dedicat scrisului. A obținut o bursă de studii în domeniul bibliotecilor și a călătorit prin Europa.
Opera sa a fost recunoscută începând cu 1934, când a primit Premiul Societății Scriitorilor Români pentru piesa „Iuda din Cariot”, urmat de Premiul Teatrului Național în 1940 pentru „Femeia Cezarului”. Piesele sale, precum „Evdochia”, „Femeia, fiica bărbatului” și „Morișca”, au fost traduse în germană de profesorul Alfred Klug.
După o perioadă de retragere la Bacău, s-a mutat la Vatra Dornei, unde a trăit alături de fiica sa, Elena Cartaș, într-o casă modestă. Aici, a legat o strânsă prietenie cu scriitorul Valeriu Anania, care l-a apreciat profund, afirmând că Ion Luca a fost un mare scriitor, dar că opera sa a fost subestimată. Ion Luca a scris peste 40 de piese, apreciate de critici precum T. Arghezi, George Călinescu și Valeriu Râpeanu.
În 1992, la Vatra Dornei, a fost dezvelită o placă memorială cu inscripția: „Din cele 40 de piese ale mele, majoritatea le-am scris aici.”
Ion Luca rămâne o figură emblematică a dramaturgiei române, cu o influență care persistă, iar astăzi Liceul Teoretic „Ion Luca” îi poartă numele.
1934-1992
Platon Pardău a fost un scriitor român originar din Vatra Dornei, recunoscut pentru contribuțiile sale în literatură, jurnalism și cinematografie.
Născut într-o familie modestă, dar cu tradiții culturale puternice, a fost influențat de mediul său încă din copilărie. Tatăl său, autodidact și poliglot, și mama sa, maestră a cusăturilor populare, i-au oferit un cadru favorabil pentru dezvoltarea sa.
Scriitorul a urmat cursurile Școlii Normale din Cernăuți, iar după reforma învățământului din 1948 s-a orientat spre o școală de administrație economică și financiară. În cariera sa, a deținut mai multe funcții editoriale importante, fiind redactor-șef al ziarului „Zonă liberă”, redactor la reviste precum „Contemporanul” și „România literară” și colaborator la peste 30 de publicații. A fost și autor de scenarii de televiziune, dramaturg, și a ocupat funcții culturale, precum director al Casei de Cultură din Vatra Dornei și director al Casei Regionale a Creației Populare Suceava.
Platon Pardău a excelat în proză, abordând teme politice și sociale complexe. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Scara lui Climax și Minunata poveste a dragostei preafericiților regi Ulise și Penelopa. De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții, devenind o figură centrală în literatura română din a doua jumătate a secolului XX.
Astăzi, la Vatra Dornei, în cadrul Casei de Cultură care poartă numele lui Platon Pardău, se desfășoară o varietate de evenimente culturale, de la spectacole de teatru și proiecții de film, până la expoziții de artă și alte manifestări artistice. Aceste evenimente sunt organizate cu scopul de a îmbogăți viața culturală a comunității locale și a oaspeților din Țara Dornelor, promovând astfel moștenirea culturală a zonei și menținând viu spiritul creativ pe care Platon Pardău l-a cultivat de-a lungul vieții sale.